Ulei esential de rozmarin (Rosmarinus officinalis), care contine: borneol, acetat de bornil, camfor, cineol, cariofilen, camfen, pinen.
După lavandă, rozmarinul este probabil cea mai importantă plantă din familia Labiatae folosită in aromaterapie.
Rozmarinul este un arbust care creste in toată Europa, dar se simte "că acasă" in zonele de litoral mediteranean. Aceasta se vede si in numele său care provine din două cuvinte latine: "ros" "marinus" care inseamnă "roua mării".
Legenda spune că florile de rozmarin erau albe, dar au devenit albastre atunci cand Fecioara Măria si-a agătat mantia intr-o tufă de rozmarin pe cand Sfanta Familie făcea un popas in timpul fugii spre Egipt.
Rozmarinul era folosit din Antichitate ca planta medicinală, rituală si condimentară. In Grecia antică oamenii simpli din popor nu aveau acces la tămaia extrem de scumpă si atunci ardeau pe altarele zeilor crengute de rozmarin.
Romanii de asemenea il considerau planta sacră, iar urme de rozmarin s-au găsit si in mormintele faraonilor din Egipt. Practica arderii de crengute de rozmarin pentru purificarea aerului in spitalele din Franta s-a mentinut pană in secolul XX.
Nu se va sti niciodată cu adevărat dacă la inceputul utilizării sale in arta culinară a fost apreciat pentru gustul său deosebit sau pentru faptul că avea capacitatea de a păstra mancarea proaspătă timp de mai multe zile pe vreme caniculară acum 2000 de ani, cand nu existau frigiderele.